Evanghelia după Matei. Tora Bisericii

Tora Bisericii

Lucrarea este un studiu și o exegeză a Evangheliei dupa Matei

65,00 lei

Categorie:

Descriere

Comentariile din ediția de față au fost scrise pentru mireanul obișnuit, pentru omul simplu nespecialist care s-ar putea simți ușor intimidat de prezența unor note de subsol elaborate, de liste lungi de referințe bibliografice și de celelalte lucruri care închipuie delectarea intelectualilor din mediul academic. Ele au fost scrise pentru mireanul ortodox evlavios pe care îl zăpăcește Critica Surselor din cadrul Studiilor Biblice, dar care, cu toate astea, își dorește să știe ce înțelesuri poartă Sfânta Scriptură.

Așadar, comentariile de față sunt altfel decât multe altele scrise ca și contribuții la nesfârșitul demers academic specializat, sau ca parte a dialogului perpetuu dintre specialiștii din domeniu. Acel demers și acel dialog sunt, cu adevărat, valoroase dar comentariile din acest volum nu fac parte din acel tip de discurs. Pentru că ele își asumă un anume punct de vedere pe care îl afirmă, fără a-i asocia vreo apărare, plecând de la convingerea că e coerent cu ceea ce susțin Sfinții Părinți și, ca atare, cu Tradiția Ortodoxă. Ele au un singur țel: acela de a alcătui genul de carte pe care un preot de parohie ocupat i-ar oferi-o unui membru al parohiei interesat de credință. Aceste comentarii încearcă să îi deslușească acelui credincios nedumerit ce vor să spună cei care au scris Noul Testament.

***

     Noul Testament este o carte evreiască și nicio altă parte din acesta nu e mai evreiască decât Evanghelia după Matei. Aici, Iisus vine în Israel ca Mesia și este aclamat ca Fiu al lui David, Regele mesianic cel îndelung așteptat. Cei Doisprezece, ca regi ai Israelului mesianic reînnoit, sunt chemați pentru a conduce Israelul în veacul ce are să vină. Evanghelia lui Matei este relatarea felului în care Dumnezeu Și-a împlinit legământul cu Israel și le-a trimis lor pe Mesia Care, la rândul Său, a împlinit lucrarea de răscumpărare. Este un soi de Tora creștină, o redare a cuvintelor și Faptelor lui Dumnezeu prin Hristos. Așadar, Evanghelia după Matei este cea mai evreiască dintre cele patru Evanghelii.

De asemenea, Evanghelia după Matei evidențiază Biserica din moment ce ea este adevăratul Israel, rămășița aleasă prin har, al cărei mesaj urmează să fie transmis iudeilor (și ne-evreilor) de pretutindeni.

Informații suplimentare

ISBN: 978-606-607-481-0
Editura Renașterea
Lansare: 09/10/2025